Din cancer în cancer, pășim spre luminița de la capătul tunelului

Este posibil ca viteza cu care cuvântul cancer îmi sare în ochi să fie efectul unor traume personale. Membri apropiați ai familiei biologice, din partea ambilor părinți, au suferit de cancer. Doi dintre ei au scăpat și dintre aceștia, unul l-a dus pe picioare până la moartea din cauze naturale, având parte de un deces subit și liniștit la o vârstă înaintată. Celălalt supraviețuitor trăiește și acum și este în stare bună de sănătate.

Cum multe personalități publice au suferit de cancer, și dau ca exemple pe Shannen Doherty (vindecată), Steve Gibson (vindecat, vocalistul melodiei Drinkin Too Much), jurnalista Simona Catrina (autoarea multor texte delicioase, din păcate a pierdut lupta cu boala) sau scriitoarea și actrița Alina Nedelea (sper să se finalizeze cu o victorie), cred că nu există om pe planeta albastră care să nu fi auzit de boala numită cancer și de cât de periculoasă este.

Deși în mass-media auzim de multe vindecări ale bolii numite cancer, cu fotografii ale victorioșilor și cu multă gândire pozitivă, realitatea pe care am văzut-o cu proprii ochi e mult mai sumbră. Precum spuneam, 4 membri ai familiei biologice au suferit de cancer, dintre care 2 au pierdut lupta cu boala. Lupta a durat 6 luni, respectiv 1 an, și s-a finalizat chinuitor și traumatizant, cu blocaje renale și anasarcă în primul caz, respectiv cu cașexie și sufocare în timpul somnului. Chimioterapie, radioterapie, gândire pozitivă, pilule cu planta-minune, niciun remediu nu a funcționat în cele 2 cazuri. Asta deși medicul oncolog afirmase că vindecarea este posibilă, și de aici bani pe tratamente, pe drumuri la un spital mai bun, speranțe…

Văzând lupta altora cu o boală precum cancerul, lichide incolore ieșind din găurile făcute de acele perfuzoarelor, lipsa de sânge în vene, grăsimea oculară ieșind din orbitele ochilor sau o tumoare ce crește pe un trup din ce în ce mai slab, cu încurajări mincinoase făcute să-i pună la cheltuielă și drumuri pe aparținători, e cam greu să pricepi de ce unii scapă și alții nu. Și de unde vin acele filmulețe în care un bolnav de cancer face aerobic, în timp ce altul e bine într-o seară și a doua zi nu mai e. Deloc. Și de ce?

Atitudinea celor din jur față de bolnav lasă de dorit în unele cazuri. Unii își amintesc de vechile rivalități sau injurii reciproce, alții își găsesc timp să inventeze unele noi și regretele sunt apoi eterne. Și prea târzii. Iar banii dați pe șpăgi și tratamente care vor funcționa (pe alt pacient, probabil), duși pentru totdeauna, odată cu mortul. În timp ce un om piere, ceilalți se erijează în spectatori indiferenți și judecători duri ai aparținătorilor rămași în viață, făcând ca stigma bolii să cadă și asupra celor care au crezut în șansele bolnavului. Pentru că, deși bolnavul nu avea de fapt nicio șansă, cineva trebuie să fie vinovat.

One Reply to “Din cancer în cancer, pășim spre luminița de la capătul tunelului”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: