Mortalitate generală și mortalitate infantilă în România

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi naţional.

În abordarea domeniului educație pentru sănătate, România ia în considerare legislaţia Uniunii Europene, conform căreia „scopul promovării sănătăţii este de a îmbunătăţi standardele generale de sănătate în comunitate prin îmbunătăţirea cunoştinţelor despre factorii de risc şi încurajarea populaţiei să adopte comportamente şi stiluri de viaţă sănătoase. Acestea se vor face prin măsuri de informare, educaţie şi pregătire profesională, în domeniile: nutriţie, consumul de alcool, tutun şi droguri, exerciţiul fizic, sănătate mintală, comportamentul sexual şi folosirea medicamentelor”.

Până în 1990, promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate erau asimilate cu „educaţia sanitară”. Între aceşti doi termeni există câteva similarităţi, dar și diferențe majore datorate schimbării de perspectivă asupra sănătății umane, după cum se poate observa mai jos:

Educaţia sanitară presupune: atitudine prescriptivă, uneori culpabilizantă şi manipulatoare; prioritate acordată prevenirii îmbolnăvirilor şi dobândirii unor principii igienice; activităţi punctuale, neorganizate; prevenirea primară, secundară şi terţiară – folosite numai ca şi concepte medicalizate şi individualizate; individul e considerat pasiv (determinare externă) şi raţional; strategie directă (cunoştinţe)

Educaţia pentru sănătate presupune că: nici un comportament nu este lipsit de sens; promovarea unui stil de viaţă sănătos; abordare integrată, coordonată şi progresivă; prioritate prevenirii primare în cadrul unei concepţii globale; individul considerat activ (autonomie) şi neraţional; strategie indirectă (motivare)

Educația pentru sănătate în România

În educația pentru sănătate în România nu putem ignora obiectivele Strategiei Naționale de Sănătate 2014- 2020 Sănătate pentru Prosperitate, stabilite de Minsterul Sănătății. Astfel, ariile strategice prioritare ale Strategiei Naționale de Sănătate 2014- 2020 sunt: aria strategică de intervenție sănătate publică, aria strategică de intervenție servicii de sănătate și aria strategică măsuri transversale pentru un sistem de sănătate sustenabil și predictibil.

Prima arie strategică prioritară a Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020 este sănătatea publică. În cadrul acestei arii strategice, s-au stabilit trei obiective generale de sănătate publică, respectiv: îmbunătățirea stării de sănătate și nutriție a femeii și copilului, reducerea morbidității și mortalității prin boli transmisibile, a impactului lor la nivel de individ și societate și diminuarea ritmului de creștere a morbidității și mortalității prin boli netransmisibile și reducerea poverii lor în populație prin programe naționale, regionale și locale de sănătate cu caracter preventiv. Câteva dintre obiectivele specifice ale ariei prioritare sănătate publică cuprind: reducerea ratei mortalității materne prin avort, reducerea morbidității și mortalității prin TB și reducerea mortalității prin cancer prin identificarea acestuia în stadii precoce.

 Indicatori ai stării de sănătate a populației în România

Conform satelor statistice publicate în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, România se află sub media valorilor europene la majoritatea indicatorilor de sănătate ai populației. Pe fondul unei scăderi demografice cauzate de scăderea natalității, creșterea mortalității și migrația masivă a populației apte de muncă în țările Uniunii Europene, România se află pe penultimul lor în UE în ce privește speranța de viață (70 ani la bărbați, respectiv 75,5 ani la femei).

Mortalitatea generală în România este cu 25% mai mare decât media Uniunii Europene, și anume 12 decese la 1000 de locuitori. Indicele mortalității generale în mediul rural este mai mare decât în mediul urban, cauza fiind populația mult mai îmbătrânită și migrația mult mai masivă a populației către zone mai profitabile din punct de vedere social și economic. Din punctul de vedere al structurii pe vârstă a deceselor, se constată că nivelul ridicat al acestora (comparativ cu Uniunea Europeană) s-a datorat în special procentului mare de decese înregistrate la populaţia de vârste extreme, de 0–4 ani şi respectiv 65 ani şi peste. Comparativ cu anul 1960, când ponderea mortalităţii copiilor sub 5 ani a fost de 20,1%, în 2012 ponderea a scăzut la sub 1% din totalul deceselor.

Nivelul cel mai scăzut al mortalităţii a fost înregistrat la grupa de vârstă 5-19 ani, urmată de populaţia tânără de 20-39 ani, în special la populaţia feminină. Datorită fenomenului de îmbătrânire al populaţiei, în perioada 1960-2012, a crescut ponderea deceselor populaţiei vârstnice de 65 ani şi peste de la 46,3% la 74,6%. Ţinând cont că în ultimii ani a crescut populaţia de 80 ani şi peste, “longevivii”, iar populaţia feminină vârstnică este dublă faţă de populaţia masculină vârstnică, a crescut şi proporţia deceselor feminine (48,7% în 2012).

În profil teritorial, în grupa judeţelor cu o mortalitate ridicată se remarcă, de regulă, acele judeţe care au un grad de urbanizare mai scăzut şi o pondere a populaţiei vârstnice mai mare. Aceşti factori au determinat o variaţie sensibilă a mortalităţii la nivelul fiecărui judeţ.

Anul 2012- rata mortalității pe județe

           

Anul 1960- rata mortalității pe județe

Evoluția cauzelor mortalității în România (2006- 2010)       

Conform Strategiei Naționale, perioada 2006- 2010  a adus schimbări demne de semnalat în ceea ce privește ponderea și dinamica principalelor cauze ale mortalității în România. Creșterile cele mai importante le-au înregistrat următoarele cauze:

  • Bolile cronice hepatice, inclusiv ciroze, care au crescut cu +17% în perioada analizată;
  • Bolile sistemului digestiv, care au crescut cu +13,8% în anul 2010 față de anul 2006;
  • Cauze asociate cu consumul de alcool– creștere de +2%
  • Tumori maligne– creștere de +0,2%.

Numeroase alte cauze ale mortalității populației au înregistrat scăderi importante, printre care menționez pe cele mai pregnante:

  • Bolile cerebro-vasculare, care au scăzut cu -18,6% în perioada analizată;
  • Accidentele de transport, care au scăzut cu -18,5%;
  • Cauze asociate cu fumatul, care au scăzut cu -13,4%.

Ierarhia cauzelor mortalității în România este, în prezent, următoarea: bolile circulatorii (60%), neoplasme (18%), boli ale sistemului digestiv, boli ale sistemului respirator și boli acute. Însă pentru a avea o imagine cât mai completă și utilă a cauzelor mortalității în România nu trebuie să omitem să comparăm statisticile interne cu cele europene. Astfel, deși mortalitatea prin accidente de transport nu se află în fruntea ierarhiei privind cauzele mortalității în țara noastră, trebuie să menționez că România este numărul unu în Uniunea Europeană în ce privește mortalitatea persoanelor de sex masculin cauzată de accidente de transport în anul 2010, conform statisticilor Eurostat.

Povara bolii în populație (indicele YLL- years of life lost)

Aceleași boli care constituie principalele cauze ale decesului în România sunt și cauza multor ani de viață potențiali pierduți. Astfel, deși indicele speranței de viață a crescut în România, a scăzut indicele speranței de viață sănătoasă, situație care este contrară țărilor din Uniunea Europeană.

Principalele cauze ale anilor de viață potențiali pierduți sunt aceleași la ambele sexe, respectiv boala cardiacă ischemică, accidentul vascular și ciroza hepatică. Procentele însă diferă mult în funcție de sexul persoanei, astfel: procentul bărbaților care au înregistrat ani de viață pierduți datorită cirozei hepatice este de 17,3%, mult mai mare decât procentul femeilor- doar 8,2%. Tot bărbații înregistrează un procent mai mare în ce privește anii de viață pierduți datorită bolii cardiace ischemice- 57,3% față de 39,4% la femei.

Această vulnerabilitate a sexului masculin este evidentă în supramortalitatea masculină încă de la naștere. Astfel, indicele mortalității infantile este mai mare pentru nou-născuții de sex masculin decât pentru nou-născuții de sex feminin.

Ani de viață ajustați pentru dizabilitate (indicele DALY)

După bolile cardiovasculare, afecţiunile neuropsihice sunt la femei a doua mare cauză de ani potenţiali de viaţă sănătoasă pierduţi prin dizabilitate sau deces prematur, asta şi pentru că, prin însăşi natura lor, bolile neuro-psihiatrice sunt adesea severe, debilitante şi au o evoluţie clinică de lungă durată. Bărbaţii au o probabilitate mai mare decât femeile de a se confrunta cu dizabilitatea sau de a deceda prematur pentru toate bolile importante.

Mai precis, femeile sunt mai predispuse de a trăi cu dizabilitate cauzată de: hipertensiune arterială, cancer de sân, cancer de col uterin, boli cu transmitere sexuală inclusiv HIV, afecțiuni materne, anemie feriprivă, afecțiuni neuropsihiatrice, boli musculoscheletice. În schimb bărbații sunt mult mai predispuși decât femeile la accidente neintenționale, mai ales prin căderi și accidente rutiere, boala cardiacă ischemică, neoplasm bronho-pulmonar, boli digestive, TBC, accidente intenționate.

 Cauze de deces- comparație 1900- 2010

Potrivit The New England Journal of Medicine, în 1900 cancerul si bolile de inima au reprezentat 18% din totalul deceselor. Astazi, aceasta cifra a crescut la 63%. În anul 1900, principalele cauze de deces erau: pneumonia, tuberculoza, infecții gastrointestinale, boli de inimă, accidente vasculare, nefropatii, accidente, cancer, senilitate, difterie. În perioada contemporană au dispărut din topul cauzelor principale de deces unele dintre bolile prezente în anul 1900 (ex: difteria), dar au apărut altele: boala Alzheimer, suicidul și diabetul. De asemenea, observăm din imaginea de mai jos ce amploare au luat bolile de inimă și cancerele.

Validitatea și fiabilitatea statisticilor referitoare la cauzele de deces se bazează, într-o anumită măsură, pe calitatea datelor furnizate de către medicii care constată decesul. Există riscul unor inexactități, care pot apărea din mai multe motive, inclusiv: erori la eliberarea certificatului de deces; probleme legate de diagnosticul medical; selectarea cauzei principale a decesului; codificarea cauzei decesului.

Uneori apar ambiguități privind cauza decesului: pe lângă boala care a condus în mod direct la deces, datele medicale din certificatul de deces ar trebui să conțină, de asemenea, un lanț cauzal legat de afecțiunile de care a suferit persoana decedată. În cazul majorității persoanelor care au decedat la vârsta de cel puțin 65 de ani, selectarea doar a unei boli dintr-o serie de cauze posibile ale decesului poate induce în eroare, într-o oarecare măsură. Din acest motiv, unele dintre statele membre ale UE au început să ia în considerare codificarea unor cauze multiple. Eurostat a sprijinit statele membre în eforturile acestora de a elabora un sistem de codificare automat comun denumit IRIS (în limba engleză) pentru îmbunătățirea și mai buna comparabilitate a datelor privind cauzele de deces în Europa.

Mortalitatea infantilă în România

Mortalitatea infantilă și-a menţinut tendinţa descendentă până la valoarea de 9,4 decese ‰ născuţi-vii în 2011, mai ales pe seama reducerii mortalităţii postneonatale, dar rămâne cea mai mare rata din ţările UE şi de 2,4 ori peste media europeană (~4‰ în 2011). În cifre absolute este vorba de 1850 nou-născuţi decedaţi în 2011. Riscul de deces este mai mare în mediul rural (>50%) decât în urban și diferă intre judeţe (valori maxime in Tulcea-15,2‰ şi Mehedinţi-16,1‰). Decesele infantile survin preponderent în prima luna de viață (57%). O bună parte din decese sub 1 an survin la domiciliu iar majoritatea nou-născuţilor decedează fără asistenţă medicală pentru boala cauzatoare de deces.

Cauzele de deces infantil cele mai frecvente sunt condiţiile perinatale (34%), urmate de boli respiratorii (29%) și patologiile congenitale (cca. 25%). Probabilitatea de deces la copiii sub 5 ani este cea mai înalta din UE (11,7/1000 născuţi vii, 2010.

Grupa de vârstă a mamei reprezintă un factor de risc în cadrul mortalităţii infantile. El determină o rată crescută a mortalităţii la grupele mici de vârstă (sub 20 ani) respectiv la cele mari (peste 35 ani). De asemenea, mediul rural este defavorizat din punct de vedere al accesului la asistență medicală, ceea ce influențează negativ speranța de viață a copiilor mici.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei Impotriva Penumoniei, săbatorită pe 12 noiembrie, organizatiile internaționale atrag atenția că pneumonia ucide mai mulți copii cu vârsta sub 5 ani decât orice alta boală. Mortalitatea infantilă este corelată cu aspecte precum: alimentația deficitara, sărăcia și lipsa de îngrijire medicală (acces la servicii medicale, informații corecte, etc.).

Educarea părinților în direcția adoptării unui comportament preventiv este o componentă esențială a strategiei mondiale de reducere a mortalității infantile, iar imunizarea cu un vaccin imbunătățit continuu împotriva: pneumococului, Haemophilus influenzae, rujeolei (pojarului) si a tusei convulsive este cea mai eficientă soluție de prevenție. La nivel internațional, s-a constatat că: pneumonia este cauză de deces pentru 1.6 milioane de copii în toata lumea, mai mult decât decesele provocate de: SIDA, malarie si tuberculoză împreună; pneumonia este principala cauză de mortalitate infantilă din lume (3 copii mor în fiecare minut în lume din cauza pneumoniei); pneumonia poate fi prevenită prin imunizare, o alimentație sănătoasă și o corectă informare a părinților; în lipsa unui comportament preventiv, tratamentul indicat de medici în cazul pneumoniei include antibiotice.

O provocare suplimentară în contextul actual din România o constituie numărul mare de persoane angajate în migraţie transfrontalieră temporară, periodică, ceea ce face dificilă vaccinarea conform vârstei a anumitor copii. Dat fiind profilul epidemiologic scăzut al unor boli transmisibile, politica de sănătate și practicile din unele ţări privind anumite imunizări obligatorii sunt diferite, fapt ce poate determina un grad crescut de vulnerabilitate pentru copii reîntorşi în țară după un timp, cu vaccinare incompletă (ex. BCG, vaccin antihepatită B).

Bibliografie:

  1. Strategia Națională de Sănătate 2014- 2020 Sănătate pentru Prosperitate- Ministerul Sănătății;
  2. Mortalitatea infantilă în România- anul 2012- Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică;
  3. Cauzele medico-sociale ale mortalității copiilor sub 5 ani la domiciliu și în primele 24 ore de la internare- Ministerul Sănătății, Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” și UNICEF;
  4. Evoluția mortalității generale în România, 2013, ISBN 978-606-92782-9-1
  5. Promovarea sănătății și educație pentru sănătate, Școala națională de Sănătate Publică și Management, 2006

Resurse online:

  1. http://www.csid.ro/health/sanatate/pneumonia-principala-cauza-de-mortalitate-infantila-in-intreaga-lume-8963702/
  2. http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Causes_of_death_statistics/ro#Analiz.C4.83_pe_v.C3.A2rste
  3. http://medlive.hotnews.ro/top-10-cauze-de-deces-1900-vs-2010-care-sunt-principalele-cauze-de-deces-in-romania.html

2 Replies to “Mortalitate generală și mortalitate infantilă în România”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: