Manifestări clinice în bolile infecțioase
Am scris anterior despre bolile infecto-contagioase ale copilăriei. Subiectul de astăzi se referă la bolile cu efecte mult mai grave asupra organismului decât varicela, spre exemplu. Este adevărat că orice boală, oricât de ușoară ar fi ea, poate avea consecințe grave asupra unui organism slăbit. Însă în România zilelor de azi, bolile copilăriei sunt supravegheate și tratate în sistemul de sănătate publică. Spre deosebire de acestea, bolile infecțioase ale adultului sunt mai greu de identificat și tratat.
Ce este o infecție?
Infecţia este rezultatul agresiunii organismului de către bacterii, virusuri, paraziţi sau levuri, în urma căreia apar alterări anatomice şi funcţionale, manifestări clinice şi biologice rezultate din dezechilibrul între virulenţa agentului patogen şi capacităţile de rezistenţă ale gazdei, foarte variabile în funcţie de factorii de teren. Infecţiile oportuniste sunt datorate unor microorganisme puţin sau deloc virulente în mod natural, dar apar la indiviziicu anomalii ale rezistenţei la infecţii.
Boli cu transmitere sexuală
1. Chlamydia
Este provocata de catre o bacterie. Daca nu este tratata poate provoca boala pelviana inflamatorie sau sterilitate.
Simptome: Este posibil sa nu prezinte simptome, insa apar usturimi la urinare, scurgeri vaginale sau ale penisului. Medicul poate recomanda efectuarea de analize medicale pentru determinarea ei.
Tratament: Simptomele inceteaza dupa cateva zile de administrare a antibioticelor, iar dupa 2 saptamani infectia este eliminata.
2. Herpes
Este un virus care persista de-a lungul intregii vieti.
Tipul 1 provoaca basicute sau bubite purulente, de obicei in zona gurii. Tipul 2: provoaca basicute genitale. Ambele pot fi transmise de la gura in zona genitala si viceversa. Exista analize medicale specifice
Simptome: Basici dureroase la gura, in zona genitala, pe fese. Prima eruptie a herpesului dureaza aproximativ doua saptamani. Bolnavul poate avea febra, mancarimi, simptome de gripa.
Tratament: incurabil. Eruptiile vor izbucni si se vor retrage pe parcursul intregii vieti. Pentru a reduce frecventa aparitiei eruptiilor este indicat tratamentul medicamentos in doze zilnice cu acyclovir.
3. Negi genitali, Human Papiloma Virus (HPV)
Negi la nivelul pielii, care se prezinta sub forma unor mici umflaturi in zona genitala sau in cea a anusului. Virusul se transmite prin contact genital direct la nivelul pielii. Din pacate virusul este rezident in organism de-a lungul intregii vieti.
Simptome: La barbati – negi de culoare galben-cenusiu pe penis, in zona uretrei, in zona anusului. La femei: negi de culoare alba sau roz in zona vulvei, in cea a vaginului, pe colul uterin sau in zona anusului. Infectia HPV este implicata in marea majoritate a cazurilor de cancer cervical3.
Tratament: negii se pot elimina prin metode chirurgicale, prin cauterizare sau prin laser. Negii se pot resuscita, fiind necesara o noua extirpare a acestora. Perioada de convalescenta poate fi lunga si de durata.
4. Gonoree
Infectie grava care, netratata, duce la sterilitate, la artrita sau la probleme cardiace. Gonoreea constituie una din cele mai frecvent intalnite boli cu transmitere sexuala.
Simptome: pot sa nu fie evidente. Dar apar: usturimi la urinare, scurgeri vaginale sau ale penisului, dureri in zona pelvisului.
Tratament: antibioticele au efect imediat asupra simptomelor si vindeca boala in cateva saptamani.
5. Sifilis
Infectie foarte grava, care netratata la timp, afecteaza intreg organismul si poate duce la deces. Sifilisul este o boala infectioasa si contagioasa care se transmite prin contact sexual sau pe cale transplacentara, exceptional prin contact sanguin (intepatura, transfuzie).
Simptome: primul stadiu – apar rani in zonele genitale. Al doilea stadiu: eruptii cutanate pe tot corpul. Al treilea stadiu: probleme ale inimii si ale sistemului nervos.
Tratament: In stadiul incipient al bolii, penicilina o poate vindeca. O data ajunsa in ultimul stadiu, tratamentul medicamentos are efect limitat.
6. Boala pelvina inflamatorie
Infectie a uterului, dar se poate localiza si la nivelul colului uterin ori a trompelor uterine. Apare atunci cand bacteriile (cel mai adesea chlamidia sau gonoreea) patrund in sistemul reproductiv. Duce la sterilitate.
Simptome: dureri abdominale, febra, sensibilitate marita a uterului si a ovarelor, ciclu menstrual dureros, scurgeri, oboseala, ameteli, stari de voma, dureri in timpul actului sexual.
Tratament: se recomanda repaus la pat si tratament medicamentos cu antibiotice. Daca boala este intr-un stadiu avansat, blocajul trompelor uterine si sterilitatea pot deveni permanente.
7. Infectia tractului urinar
Infectie provocata de bacteriile blocate in uretra. Des intalnita la femeile care fac sex cu un nou partener.
Simptome: dureri si usturimi in timpul urinarii, urinari frecvente. Urina poate fi tulbure si urat mirositoare.
Tratament: infectia se vindeca prin administrarea de antibiotice de la o zi la o saptamana. Si multa apa plata.
8. Vaginita
Vaginita este o inflamatie vaginala. Supuratii infectioase cauzate de lipsa de igiena. Antibioticele, pilulele contraceptive, sarcina pot cauza dezvoltarea candidei. Se mai numeste tricomonaza. Se transmite prin sex vaginal sau oral.
Simptome: La femei – scurgere vaginala densa. De culoare alba sau galbuie, miros neplacut, mancarime, durere. La barbati: mancarimi genitale, contact sexual dureros. In cazul sexului oral, barbatii si femeile pot avea o pelicula albicioasa sau verzuie pe limba.
Tratament: cremele care se elibereaza fara reteta vindeca aceasta boala in cateva zile. Femeile trebuie sa evite sa poarte pantaloni stramti, dresuri sau costume de baie. Nu faceti spalaturi si nu folositi deodorante intime.
9. Paduchi genitali
Paduchi mici, de culoare alba care infesteaza parul pubian. Se raspandesc de la persoana infestata prin haine, paturi sau toalete.
Simptome: Mancarimi. Pot provoca febra usoara, inflamatii ale amigdalelor, dureri usoare. Paduchii pot fi depistati in urma unui examen medical amanuntit.
Tratament: tratamentul medicamentos de uz extern elimina paduchii si ouale acestora. Lenjeria de pat, hainele si proasoapele trebuie spalate.
10. Paraziti interni – giardia, criptosporidia, amoebe si altele.
Ajung in organism, in primul rand, in urma contactului sexual oral sau anal.
Simptome: diaree, dureri abdominale sau crampe, balonare, oboseala si pierderi de greutate.
Tratament: Medicamente eliberate cu reteta de la doctor duc la eliminarea parazitilor.
11. Hepatita B
Virus transmis prin contact sexual sau prin ace infectate. Mai raspandita la barbatii homosexuali, la cei care fac sex anal si au mai multi parteneri.
Simptome: febra, oboseala, migrene, dureri abdominale, icter. In anumite cazuri, inflamatia ficatului poate duce la sangerari, la coma sau deces.
Tratament: cazurile usoare: odihna la pat, dieta sanatoasa. Cazuri grave: tratament medicamentos.
12. HIV SIDA
Virus care slabeste sistemul imunitar pana il face incapabil sa mai lupte cu bolile: provoaca SIDA, un grup de boli grave. Virusul HIV se transmite prin sange infectat, sperma, secretii vaginale, lapte matern, intra in sange printr-o rana sau prin mucoasa in timpul sexului vaginal, sexului oral, sexului anal, prin folosirea acelor infectate, care se injecteaza drogurile, precum si prin alaptare.
Simptome: HIV nu prezinta simptome de obicei. Testele de sange arata anticorpi ai HIV. Pot trece ani pana ca SIDA sa se declanseze. De-a lungul acestei perioade persoana infectata poate transmite HIV, practic fara sa stie! Primele semne ale SIDA: infectii cu ciuperci parazitare, transpiratii nocturne, pierderi in greutate. Boli legate de SIDA: pneumonie, cancer.
Tratament: incurabil. Nu exista vaccin. Pentru HIV anumite combinatii de medicamente, care cuprind inhibitori protezici incetinesc virusul. Pentru SIDA, exista medicamente care incetinesc evolutia bolii, insa tratamentul trebuie instituit din timp si respectat.
Mononucleoza infecțioasă
Aceasta boala este de origine virala, iar pentru ca virusul se gaseste intotdeauna si in saliva bolnavului, el il poate transmite prin sarut….De aici aceasta denumire.
Boala este cauzata de un virus numit virusul lui Epstein-Bar,dupa numele celor doi cercetatori cate l-au descoperit, si este ruda cu un alt virus foarte cunoscut,care produce herpesul.
Simptome : De obicei apare la copii mai mari 14-16 ani. Virusul care produce boala, o data intrat in organism, se multiplica in interiorul limfocitelor (celulele albe din sange).Deoarece limfocitele se mai numesc si celule mononucleare, iata de unde si numele bolii.
Mononucleoza incepe de obicei cu dureri de cap si febra care sunt urmate de umflarea glandelor de la baza gatului si subtioara. De asemeni in gat se produce inflamarea si cresterea in marime a amigdalelor, uneori atat de mult incat inghitirea si respiratia devin aproape imposibile. Alteori poate sa apara o imbolnavire a ficatului care produce un icter si se poate ca doctorul care examineaza pacientul sa spuna ca simte si splina marita.
Diagnosticul și tratamentul mononucleozei infecțioase
Diagnostic: Pentru obtinerea unui diagnostic exact,corect,exista cateva teste de stricta specialitate, fara de care doctorul nu poate spune cu siguranta ce e vorba de o mononucleoza infectioasa.
Uneori se face o examinare a sangelui la microscop si daca se vad limfocitele lezate de virus.La aceasta daca se mai adauga si simptomele prezentate diagnosticul e dat !
Bolnavii se insanatosesc dupa 4 – 6 saptamani fara nici un medicament. S-au facut greseli in trecut din care s-au tras invataturi. Un timp s-a administrat ampicilina, crezandu-se ca acest antibiotic poate ajuta grabirea insanatosirii. Rezultatul a fost cu totul dezastros ; a aparut un fel de eruptie si simptomele s-au agravat. Chiar dupa vindecare pacientul se simte obosit dar cu putina rabdare se trece si peste acest prag.
TBC-ul
Tuberculoza, sau TBC (abreviere pentru „bacilul de tubercul”) este o boală infecțioasă frecventă și, de obicei, curabilă, provocată de diferite tipuri de micobacterii, de obicei de Mycobacterium tuberculosis. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte părți ale corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase 
etc.). Tuberculoza se transmite prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC tușesc, strănută sau elimină spută în aer (picăturile Pfluger). Cele mai contagioase forme sunt cele cavitare si cele extensive. Una din zece infecții latente progresează ulterior în boala activă. Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din persoanele afectate. sursă foto: Wikipedia
Simptome ale TBC
Simptomele clasice ale tuberculozei active sunt tusea cronică, cu striuri de sânge, spută, febră, oboseală cronică, transpirația nocturnă și scăderea în greutate (TBC se numea în trecut „boala consumării”, din cauza scăderii în greutate a persoanelor infectate). Infectarea altor organe provoacă o varietate mare de simptome. Diagnosticul tuberculozei active se face prin radiologie, (cunoscută drept radiografie toracică) prin examinare microscopică și cultură microbiologică a fluidelor corporale. Diagnosticarea tuberculozei latente se face prin testul cutanat la tuberculină (TCT) și analize de sânge. Tratamentul este anevoios și presupune administrarea mai multor antibiotice pentru o perioadă îndelungată de timp (minim 6 luni). De asemenea, contactele sociale ale persoanei infectate se examinează și tratează, dacă este necesar. Rezistența la antibiotice constituie o problemă în creștere în cazul tuberculozei rezistente la medicamente multiple (MDR-TB). Pentru a preveni TBC, oamenii trebuie examinați anual (radiografie pulmonară) pentru depistarea bolii și educați să aibă o viață echilibrată ca să nu le scadă imunitatea și să fie vulnerabili la infecție, copii mici trebuie vaccinați cu bacilul Calmette–Guérin pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu forme grave care pot lăsa sechele majore (tuberculoza miliară, meningo-encefalita TBC).
Ponderea TBC pe glob
Specialiștii cred că o treime din populația lumii este infectată cu M. tuberculosis, și o nouă persoană se infectează în fiecare secundă. În 2007, s-au estimat 13,7 milioane de cazuri cronice active la nivel mondial. În 2010, s-au dezvoltat aproximativ 8,8 milioane de cazuri noi și s-au înregistrat 1,5 milioane de decese asociate tuberculozei, majoritatea în țările în curs de dezvoltare. Numărul total de cazuri de tuberculoză este în scădere începând cu anul 2006, iar ce al cazurilor noi, din 2002. Cazurile cu tuberculoză multidrog-rezistentă sunt în creștere, iar rezistența este din ce în ce mai extinsă, făcând din această formă de tuberculoză o amenințare mortală. Tuberculoza nu este uniform distribuită în lume. Aproximativ 80% din populația multor țări asiatice și africane dă rezultate pozitive la testul de tuberculină, în comparație cu doar 5-10% din populația Statelor Unite. Mai multe persoane din țările în curs de dezvoltare contractează tuberculoza, din cauza imunității scăzute. De obicei, aceste persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză deoarece sunt infectate cu HIV și dezvoltă SIDA.
Aproximativ 5–10% din persoanele care nu au HIV, dar sunt infectate cu tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii în timpul vieții. În contrast, 30% din persoanele infectate cu HIV și tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii. Tuberculoza poate afecta orice parte a organismului, dar mai frecvent plămânii (cunoscută drept tuberculoză pulmonară). TBC extrapulmonară este cea care se dezvoltă în afara plămânilor. TBC extrapulmonară poate coexista cu TBC pulmonară. Semnele și simptomele generale includ febră, frisoane, transpirații în timpul somnului, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate și letargie. Mai poate fi observată și deformarea semnificativă a degetelor.
Tuberculoza pulmonară
Dacă infecția cu tuberculoză devine activă, boala se dezvoltă în plămâni în aproximativ 90% din cazuri. Simptomele pot include dureri în piept și tuse îndelungată, cu spută. Aproximativ 25% din persoane nu prezintă niciun simptom (sunt „asimptomatice”). Uneori persoanele bolnave au tuse cu sânge în cantități mici. În cazuri rare, infecția poate eroda artera pulmonară, determinând o hemoragie masivă, numită anevrism Rasmussen. Tuberculoza poate deveni o boală cronică și poate cauza leziuni extinse în lobii superiori ai plămânilor. Lobii superiori sunt afectați mai des. Motivul nu este foarte clar. Probabil că lobii superiori sunt afectați mai des datorită circulației mai bune a aerului sau scurgerii mai lente a limfei în partea de sus a plămânilor.
Tuberculoza extrapulmonară
În 15–20% din cazurile active, infecția se extinde în afara aparatului respirator, provocând alte tipuri de tuberculoză. TBC dezvoltată în afara organelor respiratorii se numește „tuberculoză extrapulmonară”. Tuberculoza extrapulmonară este mai frecventă în cazul persoanelor imunodeprimate și al copiilor mici. Tuberculoza extrapulmonară se dezvoltă la peste 50% din persoanele infectate cu HIV. Cele mai frecvente locuri de dezvoltare a infecției extrapulmonare sunt pleura (pleurezie tuberculoasă), sistemul nervos central (meningită tuberculoasă) și sistemul limfatic (scrofuloză ganglionară). Tuberculoza extrapulmonară poate afecta, printre alte locuri de infectare posibile, și sistemul uro-genital (tuberculoză urogenitală), oasele și articulațiile (morbul lui Pott în cazul localizării la coloana vertebrală). Când se dezvoltă în oase, boala mai numește și „tuberculoză osoasă”, o formă a osteomielitei. Uneori, ruperea abcesului tubercular prin piele duce la tuberculoza ulcerată. O formă a tuberculozei potențial mai gravă și mai răspândită se numește „tuberculoză diseminată”, cunoscută drept tuberculoză miliară. Tuberculoza miliară constituie aproximativ 10% din cazurile extrapulmonare.
Factori de risc în TBC
Mai mulți factori îi fac pe oameni susceptibili la infecția tuberculoasă. Cel mai important factor de risc la nivel global este HIV; 13% dintre toate cazurile de tuberculoză prezintă infecție cu virusul HIV. Această problemă este frecventă în Africa Subsahariană, unde ratele de îmbolnăvire cu HIV sunt ridicate. Tuberculoza este strâns legată de suprapopulare și de nutriția deficitară. Această legătură face ca tuberculoza să fie una dintre principalele boli ale sărăciei.
Următoarele categorii de populație prezintă un risc mare de infectare cu tuberculoză: persoanele care își injectează substanțe interzise, locuitorii și angajații din locurile unde se strâng persoane vulnerabile (de exemplu, închisori și adăposturi pentru persoane fără locuință), persoanele sărace și care nu beneficiază de îngrijire medicală adecvată, minoritățile etnice cu risc mare, copiii în contact strâns cu persoane cu risc mare și furnizorii de îngrijire medicală care tratează aceste persoane. Boala pulmonară cronică este un alt factor de risc important. Silicoza crește riscul de aproximativ 30 de ori.
Persoanele care fumează țigarete prezintă un risc de două ori mai mare decât nefumătorii. Alte stări patologice pot crește, de asemenea, riscul de dezvoltare a tuberculozei, inclusiv alcoolismul și diabetul zaharat (triplează riscul). Unele medicamente, precum corticosteroizii și infliximab (un anticorp monoclonal anti-αTNF) sunt factori importanți de creștere a riscului, mai ales în țările dezvoltate. De asemenea, există o predispoziție genetică, dar oamenii de știință nu au stabilit ponderea acesteia.
Transmiterea TBC
Când o persoană cu tuberculoză pulmonară activă tușește, strănută, vorbește, cântă sau scuipă, elimină picături infecțioase de aerosoli cu diametrul de 0,5 – 5 µm. Un singur strănut poate elibera până la 40.000 de picături.[38] Fiecare picătură poate transmite boala, deoarece doza infecțioasă a tuberculozei este foarte mică (o persoană poate fi infectată prin inhalarea a mai puțin de 10 bacterii).[39]
Persoanele cu contact prelungit, frecvent sau apropiat cu persoane cu tuberculoză au un risc mare de a se infecta, având o rată estimată de infecție de 22%. O persoană cu tuberculoză activă dar netratată poate infecta 10–15 (sau mai mulți) alți oameni într-un an. În mod normal, doar persoanele cu tuberculoză activă transmit boala. Persoanele cu infecție latentă nu sunt considerate contagioase.
Probabilitatea transmiterii de la o persoană la alta depinde de mai mulți factori. Acești factori includ numărul de picături infecțioase eliminate de purtător, eficiența ventilării mediului în care trăiesc persoanele, durata expunerii, virulența tulpinii de M. tuberculosis și nivelul de imunitate al persoanei neinfectate.
Pentru a preveni răspândirea în cascadă, de la o persoană la alta, persoanele cu tuberculoză activă („manifestă”) trebuiesc izolate și tratate cu medicamente împotriva tuberculozei. În general, după două săptămâni de tratament eficient, persoanele cu infecții active nerezistente nu mai sunt contagioase pentru ceilalți.
După infectare, în mod normal sunt necesare trei-patru săptămâni pentru ca persoana nou infectată să devină suficient de contagioasă pentru a transmite boala altor persoane.
Patogeneza TBC
Aproximativ 90% dintre persoanele infectate cu M. tuberculosis prezintă infecții asimptomatice latente (numite uneori LTBI) La aceste persoane există o probabilitate de 10% ca, pe timpul vieții, infecția latentă să avanseze la stadiul de infecție tuberculoasă activă, manifestă. Pentru persoanele cu HIV, riscul ca ele să dezvolte tuberculoză activă crește cu aproximativ 10% pe an. Dacă nu se administrează un tratament eficient, rata deceselor la cazurile de tuberculoză activă este de 66%.
Infecția tuberculoasă începe atunci când micobacteria ajunge la alveolele pulmonare, unde invadează și se multiplică în endozomii celulelor macrofage alveolare. Localizarea principală a infecției plămânilor, numită și „focar Ghon”, este în partea de sus a lobului inferior sau în partea de jos a lobului superior. De asemenea, tuberculoza pulmonară poate apărea prin infecția prin sânge, cunoscută drept focar Simon.
În general, focarele Simon sunt localizate în partea de sus a plămânului. Această transmitere hematogenă poate răspândi infecția și în locuri mai îndepărtate, cum ar fi ganglionii limfatici periferici, rinichii, creierul și sistemul osos. Tuberculoza poate afecta toate organele, deși, fără motive cunoscute, afectează rareori inima, mușchii scheletici, pancreasul sau tiroida.
TBC, boală inflamatorie granulomatoasă
Tuberculoza este clasificată în rândul bolilor inflamatorii granulomatoase. Celulele macrofage, limfocitele T, limfocitele B și fibroblastul se numără printre celulele care agregă pentru a forma granuloame. Limfocitele înconjoară celulele macrofage infectate. Granuloamele previn diseminarea micobacteriei și oferă un mediu local pentru interacțiunea celulelor cu sistemul imunitar. Bacteriile din interiorul granulomului pot deveni inactive, ceea ce determină o infecție latentă. O altă caracteristică a granuloamelor este dezvoltarea morții celulare anormale (necroză) în centrul tuberculilor. Observată cu ochiul liber, această necroză are textură brânzoasă, fiind albă și moale, și este numită necroză de cazeificare.
Bacilii tuberculoși pot pătrunde în sânge dintr-un țesut deteriorat. Ei se pot răspândi în corp și pot forma mai multe focare de infecție, asemenea unor tuberculi albi, mici, fixați pe țesuturi. Această formă severă de tuberculoză este numită tuberculoza miliară. Această formă de tuberculoză se întâlnește în general la copiii mici și la persoanele cu HIV. Incidența deceselor este ridicată în rândul persoanelor care suferă de această tuberculoză diseminată, chiar dacă li se administrează tratament (aproximativ 30%)
În cazul multor persoane afectate, infecția este inițial puternică și apoi scade în intensitate. Distrugerea și necrozarea țesutului sunt adesea balansate de vindecare și fibroză. Țesutul afectat este înlocuit de cicatrici și cavități umplute cu material necrotic de cazeificare. Pe durata bolii, unele dintre aceste cavități sunt în contact cu căile respiratorii (bronhii) și acest material poate fi expulzat prin tuse. Acest material conține bacterii vii și poate răspândi infecția. Tratamentul cu antibioticele adecvate ucide bacteriile și permite vindecarea, zonele afectate fiind înlocuite cu țesut de cicatrizare.
Tuberculoza activă
Diagnosticul tuberculozei active numai pe baza semnelor și simptomelor clinice este dificil.[53] De asemenea, este dificilă diagnosticarea bolii la persoanele imunosupresate.[54] Cu toate acestea, persoanele care prezintă semne de boală pulmonară sau simptome constituționale care durează de mai mult de două săptămâni ar putea fi bolnave de tuberculoză.[54] Radiografia toracică și culturile de spută multiple pentru bacilii acid-rezistenți fac parte, în mod obișnuit, din evaluarea inițială.[54] Testul de eliberare de interferon gamma (testul IGRA) și testul cutanat la tuberculină nu sunt utile în țările în curs de dezvoltare.[55][56] Testele IGRA au limitări similare la persoanele cu HIV.
Un diagnostic definitiv de tuberculoză este stabilit după identificarea M. tuberculosis într-o probă clinică (de exemplu, spută, puroi sau biopsia unui țesut). Cu toate acestea, procesul dificil de obținere a culturii pentru acest organism cu creștere lentă poate dura două până la șase săptămâni pentru culturile din sânge sau din spută.[58] Astfel, tratamentul este adesea început înainte de confirmarea culturilor.[59]
Testul de amplificare a acizilor nucleici și testul adenozin-dezaminazei pot diagnostica rapid tuberculoza.[53] Cu toate acestea, testele acestea nu sunt recomandate ca teste de rutină, deoarece rareori modifică modul de tratare a pacientului.[59] Testele de sânge pentru detectarea anticorpilor nu sunt specifice sau sensibile, prin urmare nu sunt recomandate.[60]
Testul cutanat la tuberculină (testul Mantoux)
Testul cutanat la tuberculină (testul Mantoux) este adesea utilizat pentru a identifica persoanele cu risc ridicat de tuberculoză.[54] Persoanele care au fost imunizate anterior pot avea o reacție fals pozitivă la acest test.[61] Testul poate fi fals negativ în cazul persoanelor care suferă de sarcoidoză, boala Hodgkin și malnutriție. Cel mai important, testul poate fi fals negativ în cazul persoanelor cu tuberculoză activă.[1] În cazul persoanelor cu reacție pozitivă la testul Mantoux se recomandă testul de eliberare de interferon gamma (IGRA) pe un eșantion de sânge.[59] Rezultatele testului IGRA nu sunt influențate de imunizare sau de majoritatea micobacteriilor din mediu, astfel încât sunt mai rar fals pozitive.[62] Totuși, rezultatele sunt influențate de M. szulgai, M. marinum și M. kansasii.[63] Sensibilitatea testului IGRA poate crescută dacă este utilizat în combinație cu testul cutanat. Dacă însă este utilizat individual, sensibilitatea testului IGRA poate fi mai redusă decât cea a testului cutanat.
Prevenire
Eforturile de prevenire și control al tuberculozei se bazează pe vaccinarea nou-născuților și pe detectarea și tratamentul adecvat al cazurilor active. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a atins un anumit grad de reușită datorită unui regim de tratament îmbunătățit, observându-se o ușoară scădere a numărului de cazuri.
Vaccinare
Începând din anul 2011, singurul vaccin disponibil este bacilul Calmette–Guérin (BCG). BCG este eficient împotriva răspândirii bolii în copilărie, însă conferă un grad de protecție variabil împotriva tuberculozei pulmonare. Totuși, este vaccinul cu cea mai largă răspândire în lume, peste 90% dintre copii fiind vaccinați. Imunitatea pe care o induce scade însă după aproximativ zece ani de la administrare. Tuberculoza este o boală cu frecvență redusă în majoritatea provinciilor canadiene, în Marea Britanie și Statele Unite, vaccinul BCG fiind astfel administrat doar persoanelor cu risc crescut. Unul dintre motivele pentru care nu se recomandă administrarea vaccinului este că acesta determină rezultate fals pozitive la testul cutanat la tuberculină, anulând eficacitatea acestuia în identificarea bolii. În prezent, alte vaccinuri sunt în curs de dezvoltare.
Sănătate publică
În anul 1993, Organizația Mondială a Sănătății a declarat tuberculoza o „problemă urgentă de sănătate globală”. În 2006, parteneriatul pentru oprirea tuberculozei a întocmit Planul global de stopare a tuberculozei, al cărui obiectiv principal este să salveze 14 milioane de vieți până în 2015. Nu toate obiectivele propuse vor fi atinse până în anul 2015, îndeosebi din cauza creșterii numărului de cazuri de tuberculoză asociată cu infecția HIV și apariția tuberculozei multidrog-rezistentă (MDR-TB). În programele de sănătate publică se utilizează sistemul de clasificare a tuberculozei dezvoltat de Societatea Americană de Boli Toracice.
Menținerea sub control a bolii
În tratamentul tuberculozei sunt prescrise antibiotice pentru exterminarea bacteriilor. Este dificil de conceput un tratament eficient din cauza structurii neobișnuite și compoziției chimice a peretelui celular micobacterian. Acesta blochează pătrunderea medicamentelor, anulând astfel eficiența multor antibiotice. Cele două tipuri de antibiotice utilizate cel mai frecvent sunt izoniazida și rifampicina, tratamentele putând dura luni de zile. În cazul tuberculozei latente, se administrează de regulă un singur tip de antibiotic.
În cazurile de tuberculoză activă cel mai eficiente sunt combinațiile de mai multe antibiotice pentru a reduce riscul ca bacteriile să dezvolte o rezistență la antibiotice. De asemenea, pacienții cu infecție latentă sunt tratați pentru a preveni apariția ulterioară a tuberculozei active. OMS recomandă terapia sub observare directă, prin care un cadru medical observă în mod direct luarea medicamentelor de către pacient. Obiectivul acestei terapii este de a reduce numărul persoanelor care nu urmează tratamentul în mod corespunzător. Totuși, nu există dovezi solide care să susțină eficienței terapiei prin observare directă. Metodele de reamintire a importanței tratamentului sunt eficiente.