O sarcină nedorită
Nu știu la alte femei cum stă sau a stat treaba, dar la mine sarcinile au fost impuse de alții. Mai exact, nu am ramas cu cine aș fi vrut și nimic nu a decurs cum mi-aș fi dorit. Pe scurt, totul a decurs anapoda pt mine.
Prima sarcină a decurs normal fiziologic și s-a finalizat cu un copil născut natural, de 3,900 kilograme. După naștere au apărut vitejii, adică rudele lui mai ales, care au impus botezarea copilului la biserica de rit vechi. Ce am urât din suflet a fost că nu m-au întrebat ce vreau eu, ci au impus cu forța. Vorbe urâte, ostilitate, jigniri, multa singuratate si multa muncă, cu asta m-am ales. Cât am fost bună de muncă, cât am adus bani în casă, am fost bună. După aceea, fostul soț a decis că e mai bine fără mine și a preluat el copilul.
Rămasă singură cuc, am repetat vechile tentative penibile de a avea o relație normală, fără urlete și jigniri. M-am ales cu o nouă sarcină fără o relație, o sarcină pe care o simt obligatorie. Pentru că a fost prevăzută și calculată de alții. O fostă colegă de muncă îmi povestea că unele fac al doilea copil chiar și la 40 de ani. Insinuant povestea. Fosta soacră mă îndemna să fac și un băiat, fără să includă vreo obligație de comportament decent din partea lu’ fiu-so. Colegi de la postliceala mă indemnau să fac și un băiat.
La 40 de ani. Singură, divortata, cu tratament anti-depresiv. Lovită de ambii bărbați care m-au lăsat gravidă. Cu frica si experiența anterioară a unui avort, cu dorința naturală de a mă bucura de maternitate, șocata de felul în care a decurs prima casnicie si prima maternitate.
Pentru a nu ucide, pentru a nu mă atașa de un copil doar pentru a-mi fi luat, pentru a evita scandalurile (tatăl copilului e insurat cu trei copii, de care a omis sa-mi spună), mă văd silită să abandonez. Nu toate suntem din fier, „domnilor”. Unele nu rezistăm la presiunile sociale:
– la colegi care mă indeamna să mă impac cu fostul soț, de parcă ăla m-a lovit în joacă. Sau m-a dat afară din casă ca să iau aer. Sau nu m-ar fi tratat cu dispreț ani de zile.
– la femei fără copii care declară că ar vrea să fie în locul nostru, deși știu că scandalul și loviturile sunt periodice, repetitive
– la femei care nu pot face copii și reproșează că unele au carieră și copii iar altele doar familie sau doar carieră. La auzul acestor vorbe, mi-am dat seama că trebuie să-mi dau foc la valiză, așa că am demisionat și divorțat, ca să se simtă mai bine.
– la bărbati care nu vor o relație cu o femeie, ci cu toată familia. Asta înseamnă baute in familie, mese întinse, gazduiri, vizite, chestiuni pe care le poți face dacă nu muncești. Dar dacă stai acasă și nu aduci bani, sclav scrie pe tine. În cazul meu, intenția de a deveni femeie de casă s-a soldat cu reproșuri zilnice și evacuare.
Avortul e o crimă. Abandonul este o crimă. Nefericirea, minciuna, ipocrizia, violența fizică și psihică ce sunt?