Lumea, de la înălțime

Nicicând  nu a fost lumea mai accesibilă ca acum. Poți zbura oriunde cu zborurile low-cost. Avantaje: preț mic, preț mic, preț mic. Dezavantaje: escale mai multe, aeroporturi mai mici, plus reglementările stricte în domeniul bagajelor de mână.

Nu putem schimba numărul de escale sau aeroportul în care vom ateriza, dar avem un cuvânt de spus în privința bagajelor de mână. Decât să ne riscăm să luăm cu noi un bagaj oarecare și să descoperim că trebuie să plătim o sumă deloc modică pentru a-l lua cu noi, mai bine apelăm la TravelKit.ro. Aici găsim trolere ieftine, de dimensiuni standard precum 55X40X20, care sunt acceptate de mai multe companii low-cost.

Acesta este trolerul meu preferat, de culoare rose, compatibil cu mai multe companii de transport aerian care organizează curse low-cost. Are dimensiunile ideale, este feminin și ieftin, ușor de purtat și încăpător. Pentru o persoană ca mine, care călătorește pentru a explora, este trolerul ideal. Ce pun în el? Obiectele necesare unui city-break, obiecte puține dar strict utile, căci eu călătoresc pentru a-mi lărgi orizonturile personale.

Îmi place sistemul low-cost pentru că economisesc bani pe care îi investesc în alte direcții. Spre exemplu, în delicii culinare locale, în excursii cu ghid, în haine sau cărți tradiționale locurilor vizitate, și tot așa. Plus că low-cost înseamnă accesibil pentru toți prietenii mei, așa că noi călătorim în gașcă, la înălțime, inseparabili, uniți de pasiunea pentru călătorii și explorare.

Trolere de la TravelKit mă scutesc de dilema bagajelor de mână, prețurile scăzute mă încurajează să zbor din ce în ce mai departe, către destinații doar visate în copilărie, și uite așa am devenit un mic globe-trotter de week-end. Cheltui cât se poate de puțin și mă îmbogățesc pe interior foarte mult. Toată viața am visat să zbor, să văd locuri noi, să cunosc oameni noi. Cu zborurile low-cost și un troler rose pentru fete neînfricate, îmi port inima din ce în ce mai sus, din ce în ce mai departe, din ce în ce mai fericită.

Articol scris pentru SuperBlog 2019, sponsor: Travelkit.ro

Un răspuns la „Lumea, de la înălțime”

Lasă un răspuns