Goana după şoarece
Nicio personalitate nu se poate exprima complet până nu pune mâna pe volanul unui autoturism. Acolo se vede cu adevărat din ce eşti făcut!
Pentru că de mică am urmărit raliurile de maşini de parcă ar fi fost viaţa mea în joc, am devenit pilot de curse. Iar următoarea mea misiune este să dobor recordul de viteză la volanul unei Honda Civic Type R. Şi nu oriunde, ci tocmai pe pista de la Nurburgrung, Germania. O singură condiţie mi-a dat bătăi de cap: alegerea copilotului. Trebuia să fie o personalitate publică. L-am ales pe Michael Schumacher, celebrul pilot de Formula 1.
Dar ştiţi cum e la cursele de maşini: socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Când portiera dreapta faţă s-a deschis brusc, în locul lui Schumacher a apărut motanul acela obraznic pe nume Tom.
– Hei, tu nu eşti o personalitate, ci un personaj din desenele animate, am spus, ieşi afară! Cât aş zice Honda Civic de vanzare!
– Urmăreşte şoarecele acela, mi-a răspuns Tom, Schumacher nu vine, nu ştii că a avut un accident de ski? Şi crede-mă, atâta timp cât mă cunoaşte toată lumea de pe glob, sunt cea mai onorabilă personalitate din lume! Uite-l, calcă acceleraţia!
Jerry se strâmbă la Tom şi o luă la goană pe pistă, lăsând în urmă un val imens de praf. Avea o viteză şoarecul de ziceai că concurează pe bune la Formula 1. Am apăsat Start Engine şi am accelerat direct în modul R. Urma o cursă nebună, cu spirit Civic.
Honda a atins 100 km la oră în doar 5 secunde. Jerry dispăruse deja din raza mea vizuală, aşa că am accelerat la maxim. Unde era şoarecele vitezoman?
– Urmează o curbă strânsă, iar Jerry are un avans de 1 kilometru, spuse copilotul meu în căşti. Miau, ce-i fac dacă-l prind!
Honda Civic Type R este o maşină care poate lua curbele cu viteză mare în condiţii de siguranţă. E drept că mă simţeam de parcă aş fi decolat dintr-un supersonic, dar nu mi-era frică deloc. Modelul acesta de Honda are garda foarte joasă şi semnalizează când părăseşti banda de circulaţie, aşa că o ieşire din decor era exclusă.
– Fir-ai tu să fii, Jerry, a strigat Tom, te prind eu de data asta!
După o curbă luată cu o viteză nebunească, am văzut obrăznicătura de şoarece în faţa mea. Se oprise în mijlocul drumului şi râdea, ţinându-se cu mâinile de burtă. Ochii lui Tom ieşiseră din orbite, ghearele sale se înfipseseră în volanul de piele, în scaunele auto tip sport, iar cu laba din spate mişcă schimbătorul de viteze cu cap de aluminiu. Maşina zburdă pe pistă exact ca în desene animate, numai că mult mai repede.
Ne apropiam vertiginos de Jerry, care părea că are motor de avion în loc de picioare. Am accelerat din toţi cei 320 de cai putere până la 272 de kilometri la oră, viteza maximă a Hondei Type R. Mă simţeam exact ca la cel mai tare raliu, numai că de data asta eu eram pilotul!
Când am ajuns în coada lui Jerry, copilotul meu faimos se strecură pe geamul fumuriu direct pe capota de aluminiu a maşinii. Întinse ghearele să-l înşface. Computerul de bord îmi indica avertizări de coliziune frontală şi de frânare pentru a nu lovi un pieton. Maşina a frânat automat, aşa că Tom a alunecat pe spate, printre deflectoarele care asigură maşinii aerodinamica unui avion, încercă în zadar să se prindă de antena aerodinamică şi ajunse pe eleronul de carbon.
– Degeaba conduci cea mai tare maşină de curse dacă ai mintea înceată, râse Jerry şi îşi reîncepu cursa spre finish.
– Adevărul este că a fost mereu mai isteţ decât mine, zise Tom, după ce se aşeză înapoi în scaunul de copilot. Sunt trist.
Nu şi decât Honda Type R, cu prize de aer faţă şi difuzor spate pentru curgerea aerodinamică a aerului. O maşină care are dotări avangardiste sofisticate va învinge nu doar pe pista de curse, ci şi pe cel mai şmecher şoricel. Vezi tu, în timpul cât Jerry îl sâcâia pe Tom, eu avusesem timp să-l studiez. Ochişorii lui rotunzi alunecau lacom pe curbele sportive ale Hondei Type R, iar dotările ei generoase îi aprinseseră dorinţa de a o avea numai pentru el. Jerry se visa la volanul maşinii, uitându-se la Tom şi Jerry pe noul sistem multimedia Honda Connect cu ecran touchscreen de 7″ şi navigaţie Garmin integrată (compatibilitate Apple Car Play şi Android Auto).
Aşa că, în timp ce mă jucam pe faimoasa pistă Nurburgrund, la volanul viitoarei deţinătoare a recordului de viteză la categoria sa, cu un copilot celebru, savuram mental înfrângerea lui Jerry. Nu doar că l-am întrecut, ci i-am prins din urmă şi urmaşii nenăscuţi, am ajuns în secolul 22 şi înapoi, am făcut pista să râdă gâdilând-o cu viraje fine ca mătasea pe un trup dezgolit.
– Am reuşit! Să desfacem şampania! Fă-mi o poză, Tom, dragul meu copilot, am spus, în timp ce-l urmăream pe Jerry de la distanţă.
Şoricelul intrase pe furiş în maşină, fascinat ca de o roată de caşcaval cu ADN sportiv, nemaivăzută în lumea şoriceilor. Blocasem motorul Hondei Type R, aşa că mititelul era prins în cursă, pentru că blocasem şi portierele de la distanță.
– Cine ar fi crezut că vom intra amândoi în istorie, alături de Honda România? Iată că Honda Civic Type R nu este doar cea mai grozavă maşină de curse, ci şi cea mai isteaţă cursă de şoareci, spuse Tom, îmbătat de victorie şi de şampanie. Ce zi minunată am avut!
Articol scris pentru SuperBlog 2019, sponsor: Honda Trading România.
Un răspuns la „Goana după şoarece”