Punct pe sănătate

Rabia, turbarea sau hidrofobia-

punctpesanatate

Rabia (lat. rabiere, derivat din rabhas – sanscrita veche: a fi violent) sau turbarea este o boală infecțioasă virală a mamiferelor provocată de virusul rabic, un virus neurotrop din genul Lyssavirus, familia Rhabdoviridae, care se găsește în saliva animalelor infectate. Alte denumiri ale bolii sunt turbare sau hidrofobie (în limba greacă „frică de apă“). Cuvântul grecesc lyssa, utilizat pentru desemnarea rabiei, înseamnă nebunie.

Rabia este o maladie identificată încă din antichitate. În prezent se cunoaște că este o meningoencefalită difuză.

Printre primele simptome se pot număra febra și furnicături la locul expunerii inițiale. Aceste simptome sunt urmate de unul sau mai multe dintre următoarele simptome: spasmuri, agitație extremă, frică de apă, paralizia părților corpului, stare de confuzie și pierderea conștienței. După apariția simptomelor, rabia rezultă, aproape întotdeauna, în deces. Perioada de timp de la contractarea bolii și apariția simptomelor este, de obicei, de la una la trei luni. Areastă perioadă variază totuși de la mai puțin de o săptămână la peste un an. Perioada de timp depinde de distanța pe care o are de parcurs virusul până la sistemul nervos central.

Rabia se transmite oamenilor de la animale. Transmiterea are loc de obicei prin zgârierea sau mușcătura de către un animal a altuia sau a oamenilor. Saliva animalului infectat poate transmite rabia dacă aceasta vine în contact cu membranele mucoase ale altui animal sau om. Majoritatea cazurilor de rabie la oameni sunt rezultatul mușcăturilor de câini. Peste 99% din cazurile de rabie în țările în care câinii sunt purtători de rabie sunt cauzate de mușcături de câini. În America, liliecii sunt cea mai răspândită cauză a rabiei și mai puțin de 5% din cazurile de rabie la oameni provin de la câini. Rozătoarele sunt infectate cu rabie într-o proporție foarte mică. Virusul rabic ajunge la creier urmând nervii periferici. Boala poate fi diagnosticată numai după apariția simptomelor.

Controlul animalelor și programele de vaccinare au scăzut riscul cazurilor de rabie transmisă de câini în mai multe regiuni ale lumii. Este recomandată imunizarea persoanelor cu risc înalt înainte de expunere. În grupul celor cu risc înalt se numără cei ce lucrează cu liliecii sau care petrec perioade lungi în părți ale lumii unde rabia este răspândită. Pentru persoanele ce au fost expuse la rabie, vaccinul antirabic și uneori imunoglobulina rabică ajută la prevenirea bolii dacă se administrează tratamentul înainte de apariția simptomelor de rabie. Se recomandă spălarea zonei expuse cu apă și săpun timp de 15 minute, providonă de iod sau detergent întrucât acestea pot distruge virusul pare să fie eficient și în prevenirea transmiterii rabiei. Foarte puțini oameni au supraviețuit în urma infectării cu rabie și doar în urma unor tratamente extensive cunoscute sub denumirea de protocolul Milwaukee.

Rabia cauzează circa 26.000 – 55.000 de decese anual în lume. Peste 95% din aceste cazuri de mortalitate sunt în Asia și Africa. Rabia există în peste 150 de țări și pe toate continentele cu excepția Antarcticii. Peste 3 miliarde de oameni locuiesc în regiuni ale lumii în care există cazuri de rabie. În cea mai mare parte a Europei și Australiei rabia se găsește doar la lilieci. Multe popoare ale insulelor mici nu au nici un caz de rabie.

În 1885 Pasteur a pus la punct un vaccin terapeutic, care dacă este administrat la scurt timp după infectare (prin mușcătura animalului), este 100% eficace. Există diverse variante de virus al rabiei pentru diferite specii de animale, toate însă capabile să infecteze omul. Variantele transmise de câine sunt în general considerate mai virulente decât cele transmise de vulpi și lilieci, acest fapt explicând în opinia unor specialiști sporadicele și relativele succese ale tratamentului pacienților cu rabie declarată prin comă indusă (protocolul Milwaukee).

Rabia (turbarea) este o boală produsa de un virus și care afectează sistemul nervos central (creierul și maduva spinării) atât la animale cât și la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot raspândi boala prin intermediul salivei sau contactului cu țesutul cerebral.

Oamenii pot dobândi boala în urma mușcăturilor, produse atât de la animale salbatice cât și domestice. Datorită programelor largi de vaccinare împotriva rabiei, afecțiunea este din ce în ce mai rară în țările dezvoltate, fiind însă mult mai comună în statele in curs de dezvoltare.

Rabia este o boală care are ca și cauză infecția cu un virus, care apare de cele mai multe ori ca urmare a contactului cu saliva animalelor infectate. În majoritatea cazurilor, virusul este depistat la animale salbatice, cum ar fi liliecii, ratonii, sconcșii, vulpile sau coiotii. Din acest motiv se recomandă anunțarea autorităților medicale ori de cate ori au loc atacuri ale animalelor, mai ales dacă acestea sunt sălbatice. În acest fel, persoana sau persoanele respective pot fi informate despre posibilitatea infestării cu rabie și dacă se impun sau nu măsuri profilactice.

Ocazional, virusul se poate transmite și prin intermediul animalelor de companie, cum sunt pisicile sau câinii, însă aceasta se intamplă foarte rar datorită programelor de vaccinare eficiente. Animalele de companie care nu părăsesc niciodată apartamentul au un risc foarte mic de a fi expuse virusului care determină rabia. În situații și mai rare, unele persoane se pot infecta fără a fi mușcate de un animal infestat, fie prin manipularea unui animal care e infestat, fie prin inhalarea virusului, mai ales în locuri în care acesta se găsește în cantitate foarte mare (peșterile în care trăiesc lilieci de exemplu).

Apariția simptomatologiei marchează un stadiu evolutiv al bolii care de cele mai multe ori este fatal. Virusul atacă și lezează sistemul nervos central care include atât encefalul (creierul) cât și măduva spinării. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate înainte de apariția vreunui simptom. Primele simptome pot apărea într-un interval cuprins între câteva zile și aproape un an, însă în majoritatea cazurilor simptomele se dezvoltă în 4-6 săptămâni de la momentul infecției. Tratamentul afecțiunii este indicat și în cazul în care simptomatologia nu debutează la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

Simptome la animale

Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburări de comportament. Animalul care a mușcat o persoană și care s-a comportat sau se comportă ciudat poate fi infectat cu virusul rabic. Este importantă urmărirea, pe cât este posibil, a animalului respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzator și la momentul oportun oricărei persoane care a intrat în contact cu animalul respectiv.

Este foarte posibil ca un animal sa aibă rabie daca prezintă următoarele semne:

Simptome la oameni

Perioada tipică de incubație a virusului rabic este de 4-6 săptămâni. În această perioadă, de obicei nu este prezent niciun simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea și amorțeala la locul mușcăturii, urmate apoi de simptomatologie vaga, care poate apare în multe alte afecțiuni și care includ:

Simptomatologia ulterioară este mai specifică și poate include:

Rabia (turbarea) este o boală produsă de un virus și care afectează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării) atât la animale cât și la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot răspândi boala prin intermediul salivei sau contactului cu țesutul cerebral.

Oamenii pot dobândi boala în urma mușcăturilor, produse atât de la animale salbatice cât și domestice. Datorită programelor largi de vaccinare împotriva rabiei, afecțiunea este din ce în ce mai rară în țările dezvoltate, fiind însa mult mai comună în statele în curs de dezvoltare.

Rabia este o boală care are ca și cauză infecția cu un virus, care apare de cele mai multe ori ca urmare a contactului cu saliva animalelor infectate. În majoritatea cazurilor, virusul este depistat la animale salbatice, cum ar fi liliecii, ratonii, sconcsii, vulpile sau coioții. Din acest motiv se recomandă anunțarea autorităților medicale ori de cate ori au loc atacuri ale animalelor, mai ales dacă acestea sunt sălbatice. În acest fel, persoana sau persoanele respective pot fi informate despre posibilitatea infestării cu rabie și dacă se impun sau nu măsuri profilactice. Ocazional, virusul se poate transmite și prin intermediul animalelor de companie, cum sunt pisicile sau câinii, însă aceasta se întamplă foarte rar datorită programelor de vaccinare eficiente. Animalele de companie care nu părăsesc niciodată apartamentul au un risc foarte mic de a fi expuse virusului care determină rabia. În situații și mai rare, unele persoane se pot infecta fără a fi mușcate de un animal infestat, fie prin manipularea unui animal care e infestat, fie prin inhalarea virusului, mai ales în locuri în care acesta se găsește în cantitate foarte mare (peșterile în care trăiesc lilieci de exemplu).

Apariția simptomatologiei marchează un stadiu evolutiv al bolii care de cele mai multe ori este fatal. Virusul atacă și lezează sistemul nervos central care include atât encefalul (creierul) cât și măduva spinării. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate înainte de apariția vreunui simptom. Primele simptome pot apărea într-un interval cuprins între câteva zile și aproape un an, însă în majoritatea cazurilor simptomele se dezvoltă în 4-6 saptamani de la momentul infecției. Tratamentul afecțiunii este indicat și în cazul în care simptomatologia nu debutează la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

Investigatii

Investigațiile fac mai usor diagnosticul rabiei la oameni și pot include:

Diagnosticul la animale este de asemenea dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic. Presupunerea că un animal este infectat se bazeaza pe:

Daca o persoană a fost mușcată sau expusă în alt fel virusului rabic, se pot administra o serie de vaccinuri, ca și profilaxie postexpunere, până la sosirea rezultatelor testelor care să confirme boala și care au ca scop prevenirea instalării bolii înainte ca diagnosticul să fie confirmat prin teste specifice.

Mușcătura provocată de un animal cu risc mic de a fi infectat cu rabie

Dacă un animal cu risc mic de a fi infectat cu virusul rabic, cum ar fi animalele de companie ca pisicile sau câinii, mușcă pe cineva, se impune capturarea acestuia de către autoritățile special pregătite pentru a prinde animalele infestate cu rabie, ținerea acestora în carantină și urmărirea lor pentru aproximativ 10 zile și dacă:

  1. animalul nu prezintă semne de boală în acest interval, se presupune că nu a fost infestat în momentul mușcăturii și că persoana mușcată nu necesită tratament;
  2. animalul dezvoltă semne de boală, atunci se va începe tratament preventiv. Animalul infestat va fi omorât (eutanasiat) iar țesutul său cerebral va fi supus unor teste care să confirme existența bolii. Durează doar câteva ore pentru a se efectua aceste teste. Dacă rezultatul este negativ, se poate opri tratamentul prevenitv.

Mușcatura provocată de un animal cu risc crescut de a fi infectat cu rabie

Dacă o persoană este mușcată de un animal cu risc mare de a fi infectat cu virusul rabic, trebuie contactat imediat Departamentul de Sănătate Publică local. Animalul infestat va fi capturat de personalul special antrenat pentru aceasta. În funcție de protocoalele urmate de departamentul respectiv, animalul poate fi observat sau eutanasiat. În cazul eutanasierii, țesutul cerebral al animalului va fi supus testării pentru confirmarea diagnosticului. În tot acest timp, persoana mușcată va fi supusă tratamentului. Dacă testele sunt negative, tratamentul se oprește. Dacă testele sunt pozitive, tratamentul se continuă. Uneori, animalul suspectat de a avea rabie nu poate fi capturat. În acest caz, este indicată contactarea Departamentului de Sănătate Publică local, pentru a afla care specii de animale din zona respectivă au un risc crescut de a fi infectate și de a determina astfel dacă trebuie sau nu inițiat un tratament. Infecția cu virusul rabic poate fi suspicionată și când nu este decelabilă o mușcatură de animal. Liliecii în special, dat fiind că au dimensiuni reduse, pot provoca mușcături sau zgârieturi ce nu sunt ușor observabile. Atunci când există persoane sau copii care au venit în contact direct cu un liliac sau acest animal este găsit în încăperi în care se află persoane care dorm sau care nu sunt conștiente trebuie contactat un medic iar copiii trebuie învățați să evite contactul cu liliecii sau alte animale sălbatice.

După o expunere posibilă la virusul rabic, se impune curățirea rănii și vaccinarea pentru că acestea sunt cele mai eficiente metode de a stopa răspândirea infecției.

Îngrijirea rănii

Când o persoană este mușcată de un animal, rana trebuie curățată imediat cu multă apă și săpun pentru a reduce riscul unei infecții. Este indicată efectuarea unui consult medical de specialitate pentru a se stabili un tratament mai complex al rănii. Când se administrează vaccinurile înaintea apariției simptomelor severe, ele previn de obicei dezvoltarea infecției și cresc șansele de recuperare. Dacă apar simptomele bolii vaccinurile nu mai sunt eficiente și persoana infectată decedează. Vaccinul este administrat în funcție de riscul de expunere la virusul rabic. Medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică locale pot evalua acest risc și pot stabili dacă este necesară vaccinarea. Printre factorii luați în calcul în determinarea riscului se numără:

Tipurile de vaccin antirabic includ:

Organizatia Mondiala a Sanatatii a aprobat și alte vaccinuri, unele dintre ele putând fi administrate subcutanat, iar altele sunt obținute din țesut nervos. Pentru că aceste vaccinuri aparțin unei generații mai vechi, ele au mai multe efecte adverse.

Vaccinarea profilactică

Anumite profesii, hobby-uri sau călătorii frecvente efectuate în țări în curs de dezvoltare au un risc crescut de expunere la virusul rabic. Vaccinarea profilactică sau profilaxia preexpunere este recomandată în aceste cazuri. Vaccinurile antirabice sunt recomandate și în cazul călătoriilor în zonele rurale ale țărilor cu risc de infecție. În multe din țările în curs de dezvoltare din Asia, Africa si America de Sud rabia este o afecțiune frecventă, majoritatea persoanelor infectandu-se prin mușcături de câine. Deoarece copiii au un risc mai mare decât adulții de a fi mușcați, iar mușcăturile la copii tind să fie mai severe, se recomandă vaccinarea profilactică a acestora înaintea călătoriilor.

Faza tardivă a bolii

Odată ce apar simptomele, funcțiile inimii, plămânilor și a altor organe vitale pot fi menținute pentru un timp prin măsuri medicale intensive, dar în cele din urmă pacientul va deceda. În cazuri extrem de rare, cu ajutorul vaccinurilor, pacientul se poate vindeca. După orice contact cu un animal ce poate fi infectat este necesară instituirea tratamentului.

Tratament ambulatoriu

Tratamentul ambulator se rezumă la evitarea contactului cu virusul, tratamentul imediat și adecvat al rănii urmat de consultul medical de specialitate pentru a determina daca există riscul unei infecții.

Pentru a evita contactul cu virusul rabic se recomandă:

Autoîngrijirea în cazul mușcăturii animalelor

În cazul mușcăturii de animale sau a altor contacte cu risc de infecție, se pot lua următoarele măsuri:

Virusul rabiei migrează spre creier prin nervii periferici. Perioada de incubație a bolii depinde de distanța pe care acesta trebuie să o parcurgă pentru a ajunge la creier și necesită de obicei câteva luni. Odată ce infecția a atins sistemul nervos central și simptomele încep sa apară, este practic netratabilă și fatală în câteva zile.

Stadiul timpuriu al rabiei cuprinde stare de rău, cefalee și febră, progresând apoi la durere acută, mișcări violente, excitare necontrolată, depresie și imposibilitatea de a înghiți apa.

În final pacientul prezintă episoade de manie și letargie urmate de comă.

Cauza principală de deces este insuficiența respiratorie.

Tratamentul după expunere este eficient în prevenirea bolii dacă este administrat prompt, în 10 zile de la infecție. Spălarea plăgii cât mai repede posibil cu apă și săpun pentru 5 minute este foarte eficientă pentru a reduce numărul de particule virale. Dacă este disponibil un antiseptic virucidal cum este tinctura de iod, soluții cu iod și alcool trebuie aplicate pe plagă. Membranele mucoase expuse cum sunt ochii, nasul și gura trebuie spălate bine cu apă.

Patogenia rabiei

Virusul rabic este un virion sub formă de proiectil cu un miex nucleocapsidic monocatenar ARN și anvelopă proteică. Materialul său nucleocapsidic cuprinde corpii negri observați în citoplasma neuronilor infectați. Virusul este transmis prin salivă sau secreții aerosolizate de la animale infectate sau prin mușcătură. Virusul nu este rezistent și este inactivat rapid prin uscare, raze ultraviolete, tripsină, detergenți.

Rabia este un virus înalt neurotropic care evadează supravegherea imună prin sechestrarea în sistemul nervos. După inoculare intră în nervii periferici. Urmează o incubație prelungită, a cărei durată depinde de volumul inoculului și de proximitatea față de sistemul nervos central. La acest moment terapia profilactică devine inutilă iar rabia își va urma cursul fatal, cu mortalitate de 100%.

Virusul rabic se propagă de-a lungul axonilor cu o viteză de 12-24 mm/zi pentru a intra în ganglionii spinali. Multiplicarea în ganglioni este anunțată de debutul durerii sau parestezii la locul inoculului, acesta fiind primul simptom clinic patognomonic. De aici rabia se extinde rapid la o viteză de 200-400 mm/zi în sistemul nervos central, răspândire marcată de encefalita progresivă. În final virusul se răspândește în periferie și glandele salivare.

Vaccinul antirabic oral poate determina efecte adverse la gazdele cu sistem imun alterat și la persoanele la care vaccinarea pentru variolă este contraindicată: gravide, pacienți cu condiții cutanate exfoliative.

Virusul rabic se transferă de pe zonele periferice pe cele ale sistemului nervos central. Persoanele infectate rămân asimptomatice. Durata medie a incubației este 20-90 de zile. Rar incubația persistă pentru 19 ani. La peste 90% dintre cazuri incubația este sub un an. Perioada de incubație este sub 50 de zile dacă pacientul este mușcat de cap sau gât sau dacă este transferat un inoculum masiv prin mușcături multiple, răni profunde sau mari. O persoană cu o zgarietură pe mână necesită o perioadă mai lungă de a dezvolta simptomele de rabie decât o persoană care primește o mușcatură în zona capului. Virusul rabic este segregat față de sistemul imun în această perioadă și nu există niciun raspuns imun.

Perioada prodromală

Virusul intră în sistemul nervos central. Durata acestei perioade este de 2-10 zile. Se dezvoltă semne și simptome nespecifice. Parestezia sau durerea la inoculare este patognomonică pentru rabie și apare la 50% dintre cazuri în aceasta fază. Aceasta poate fi singurul semn de prezentare a bolnavului. Simptomele cuprind:

Perioada neurologică acută

Această perioadă este asociată cu semne obiective de dezvoltare a bolii sistemului nervos central. Durata este de 2-7 zile. Rabia violentă se poate dezvolta în aceasta perioadă. Pacienții pot dezvolta:

După câteva ore sau zile fenomenul devine episodic și amestecat cu perioade de liniște, cooperare, luciditate. Episoadele violente se mențin sub 5 minute. Pot fi declanșate de stimuli vizuali, olfactivi, auditivi sau tactili sau pot fi spontane. Convulsiile pot apare. Aceasta fază se poate sfârsi în stop cardiorespirator sau poate progresa la paralizie.

Rabia paralitică este cunoscută și ca rabia tăcută sau apatică deoarece pacientul este relativ

liniștit comparat cu o persoană cu formă violentă. 20% dintre pacienți nu dezvoltă forma violentă. Paralizia apare de la finalul fazei violente. Febra și cefaleea sunt proeminente.

Coma

Începe la 10 zile de la debut. Fără suport intensiv, detresă respiratorie, stopul cardiac și decesul apar rapid după comă.

Recuperarea

Este neobișnuită. Câteva rapoarte indică faptul că persoanele care au supraviețuit au prezentat preexpunere sau postexpunere profilactică.

Perioada neurologică:

– Rabia violentă:

Rabia paralitică:

Coma: intervine insuficiența respiratorie, hipoventilația, acidoza metabolică, aritmii cardiace, hipotermie, bradicardie și stop cardiac.

Evoluția rabiei

Daca tratamentul rabiei nu este inițiat înainte de debutul simptomelor decesul este iminent. Sunt documentate 5 cazuri de supraviețuire umană după infectare la persoane care au fost vaccinate anterior sau au primit profilaxie post expunere. Rabia liliecilor poate fi mai puțin neurovirulentă decât cea canină sau alte variante care sunt responsabile de majoritatea cazurilor de rabie.

Diagnostic

Studii de laborator

Studii imagistice

Pe masura ce faza neurologica a bolii progreseaza radiografia toracica arata infiltrate prin aspiratie, pneumonie nozocomiala, detresa respiratorie acuta sau insuficienta cardiaca congestiva. Tomografia si rezonanta magnetica cerebrala indica lipsa anomaliilor.
Electroencefalograma indica modificari encefalopatice dar nu specifice pentru rabie.
Biopsia pielii nucale este cel mai de incredere test pentru rabie efectuat in prima saptamana.
Examen histologic: se observa incluziuni citoplasmice eozinofilice – corpi Negri la 70% dintre cazuri si sunt patognomonice.

Diagnostic diferential

Tratamentul rabiei

Inainte de debutul simptomelor rabiei imunizarile active si pasive sunt eficiente pentru prevenirea progresiei bolii. Suportul cardiopulmonar intensiv este singurul tratament disponibil pentru pacientii cu rabie simptomatica. Aceasta este invariabil fatala. Folosirea ribavirinului, ketaminei, interferonului si a terapiilor imunomodulatoare alaturi de inducerea comei sunt modalitati terapeutice propuse si incercate, dar cu succese minime inca.
Sarcina nu este considerata o contraindicatie pentru profilaxia postexpunere, care garanteaza supravietuirea fatului si a mamei. Nu exista efecte adverse in sarcina documentate inca la profilaxie. Nu s-a descris transmitere mama-fat.

Steroizii care sunt indicati in tratamentul reactiilor locale la vaccinari sau a edemului cerebral sunt contraindicati datorita mortalitatii crescute observate in studiile pe animale si deoarece reduc raspunsul la vaccin.

Bariera hemato-encefalica:

Unele cercetari recente arata ca in timpul infectiei letale rabice bariera hemato-encefalica nu permite celulelor imune antivirale sa intre in creier, principalul loc al replicarii virale. Acest aspect contribuie la patogenicitatea virusului iar cresterea artificiala a permeabilitatii barierei ar promova curatarea virusurilor. Deschiderea barierei hemato-encefalice in timpul infectiei rabice a fost sugerata ca o abordare noua pentru a trata boala.

Coma indusa:

In 2005 o adolescenta americana a supravietuit infectiei nevaccinata. A fost pusa in coma indusa dupa debutul simptomelor si a primit ketamina, midazolam, ribavirina si amantadina. Medicii i-au administrat tratamentul in baza ipotezei ca efectele fatale ale rabiei sunt cauzate de disfunctia temporara a creierului si pot fi evitate prin inducerea comei si oprirea astfel a functiilor cerebrale pentru a proteja creierul de distrugere, permitand sistemului imun sa se apere. Dupa 31 de zile de izolare si 76 zile de spitalizare pacienta a fost externata.
Regimul terapeutic aplicat a fost recunoscut drept „protocolul Milwaukee”. La acest regim au fost supusi si alti pacienti, dar fara succes. Medicul pacientei a explicat ineficienta tratamentului prin administrarea unor combinatii diferite de medicamente fata de cele primite in primul caz. In 2008 in Columbia un baiat de 11 ani a supravietuit rabiei si comei induse fara sechele cerebrale semnificative.

Ketamina:
Agentul anestezic ketamina a prezentat inhibitie virala administrat la sobolani.

Profilaxie

Imunizarea animalelor domestice

Deoarece rabia este o zoonoza, preventia primara necesita controlul rabiei in populatia animala. Controlul in masa si vaccinarea obligatorie a animalelor domestice este eficienta in controlul rabiei in lume, mai putin in tarile nedezvoltate. Vaccinurile virale vii continand virus modificat sau glicoproteina virala recombinata sunt folosite pentru controlul bolii in Europa si America de Nord. Efectele adverse manifestate de catre persoanele care sunt muscate de catre animalele vaccinate sunt rare.

Imunizarea umana

Sunt disponibile doua vaccinuri umane:

  1. vaccinul uman din celule diploide
  2. vaccinul rabic adsorbit.

Pacientii infectati cu HIV cu titruri scazute de CD4 prezinta raspuns anticorpic slab sau

absent. Pacientii in varsta produc anticorpi la valoarea de 52% fata de cei tineri. Anticorpii pasivi asigura protectie pentru 1-2 saptamani, pana cand vaccinul induce anticorpi protectivi.
Imunizarea activa este recomandata veterinarilor, persoanelor care exploreaza regulat natura, laborantilor care sunt expusi la virus si persoanelor care viziteaza tari in care rabia este o problema medicala semnificativa. OMS recomanda doua doze de vaccin cultivat pe celule administrate intramuscular sau intramedular in ziua 0 si 3. Acest vaccin este cultivat pe tesut de soarece imatur cerebral care contine putina mielina. Prezinta reactii neurologice rare. Este cel mai folosit vaccin in lume. Vaccinul pentru sistemul nervos este folosit mai ales in tarile in dezvoltare si este asociat cu multiple complicatii neurologice, incluzand encefalomielita demielinizanta acuta. Este obtinut din virus inactivat preparat pe tesut nervos animal adult. Este ieftin si usor de produs.

Imunizarea pasiva consta din administrarea de glicoproteina virala recombinata. Este

recomandata ca parte a regimului postexpunere rabic pentru persoanele care nu au fost imunizate anterior impotriva rabiei. A fost aprobata in 1975 si fata de predecesorul sau nu este asociata cu reactii adverse semnificative, anafilaxie sau boala serului.

Bibliografie: Wikipedia, Sfatul Medicului, alte resurse online

Exit mobile version