Punct pe sănătate

Voi merge la medicul de familie și în anul 2018

Deși medicii de familie nu prea doreau prelungirea contractelor cu casele de asigurări, manifestându-și preferința de a acorda consultații doar contracost, până la urmă se pare, conform știrii Mediafax, că peste 75% dintre medicii de familie au semnat contractul cu casa de asigurări de sănătate. Se pare că și anul acesta vom beneficia, dacă suntem asigurați medical, de servicii gratuite din partea medicului de familie.

Restul de 25% care nu au semnat încă acest contract refuză acordarea de consultații în baza calității se asigurat, adică nu oferă trimiteri sau rețete gratuite. O consultație contracost la medicul de familie ajunge la 20- 30 de lei și poate varia în funcție de zona în care locuiți și de medic. Nu pare o sumă imposibilă, dar dacă adăugăm și costul medicamentelor necesare (dacă te duci la medic, de obicei pleci cu o rețetă sau cu o trimitere la medicul specialist), se poate ajunge la o sumă importantă, care poate depăși posibilitățile financiare ale pacientului.

Dacă înainte de 1989 serviciile medicale erau complet gratuite iar dispensarele școlare și dispensarele de cartier erau ceva obișnuit în România gri a acelor ani, în zilele noastre serviciile medicale s-au scumpit, numărul de medici a scăzut, multe spitale s-au închis iar medicamentele costă bani. În plus, există medicamente care nu se eliberează decât cu rețetă medicală (antibiotice, medicamente utilizate în psihiatrie, etc). Mai clar spus, persoanele care nu frecventează medicul nu se pot trata decât cu medicamentele naturiste care pot fi cumpărate fără rețetă medicală, medicamente care uneori își fac efectul, dar alteori nu.

Medicii sunt nemulțumiți de contractele cu casele de asigurări de sănătate, dar nici pacienții nu sunt mai fericiți. Mulți se plâng de faptul că dacă au o urgență medicală trebuie să aștepte ore întregi la secția Urgențe sau că, deși plătesc asigurare medicală, tot scot bani din buzunar pentru plata medicamentelor sau a consultațiilor la medicul specialist.

Personal, cred că sistemul medicilor de familie trebuie păstrat, întrucât în acest fel pacientul poate dezvolta o relație de încredere cu medicul său, iar medicul își cunoaște pacientul din punct de vedere medical. În plus, nu poți merge la urgențe pentru o simplă răceală supărătoare sau pentru orice crampă nesemnificativă, pentru că ar însemna să aștepți ore întregi tratarea celor care au cu adevărat probleme de sănătate urgente.

Exit mobile version